După ce s-a ferit de aparițiile publice, presupusa amantă a lui Vladimir Putin face propaganda rusă

După ce s-a ferit de aparițiile publice, presupusa amantă a lui Vladimir Putin face propaganda rusă
Vladimir Putin și Alina Kabaeva / Sursă Foto: Captură Video
Publicat: 31/05/2022, 10:33

Televiziunile rusești au început să promoveze un festival numit după Alina Kabaeva, gimnasta despre care se speculează că ar fi amanta președintelui Vladimir Putin, pe care chiar ea îl va prezenta.

Alina Kabaeva este una din cele mai laureate sportive din istoria gimnasticii ritmice. Ea a fost descrisă drept „cea mai flexibilă femeie din Rusia”, iar la un moment dat a pozat odată nud, înfășurată doar într-o blană, într-o revistă pentru bărbați.

Alina Kabaeva este una dintre cele mai premiate gimnaste, cu două medalii olimpice, 14 la campionate mondiale și 21 la campionate europene.

Președintele rus ar fi avut o relație cu ea timp de ani de zile, după cum a scris presa, zvon pe care Vladimir Putin l-a infirmat în 2008.

Gimnasta rusă a fost inclusă pe lista cu sancțiuni adoptate, în luna mai, de Marea Britanie, în contextul războiului din Ucraina. Și administrația lui Joe Biden a pregătit o serie de sancțiuni dar președintele SUA a decis, în ultimul moment să nu le mai implementeze.

În mod curios, după invazia din Ucraina, Alina Kabaeva și-a mărit numărul ieșirilor publice în condițiile în care era o persoană extrem de discretă până acum, relatează Realitatea.net.

Câți copii are Vladimir Putin

La începutul lunii, Vladimir Putin era „șocat” să afle că iubita sa, Alina Kabaeva, este din nou însărcinată, scrie presa britanică. În vârstă de 38 de ani, fosta gimnastă este femeia pentru care Putin și-a părăsit soția și cu care ar mai avea deja încă doi copii, conform cotidianului The Sun, care citează informații din presa rusă.

Președintele rus – care împlinește 70 de ani în octombrie – ar avea deja cel puțin doi fii cu fosta gimnastă ritmică olimpică Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani, specula presa. Alte surse spun ca ar avea patru copii împreună. Sursele Page Six mai afirmă că aceștia au două fete gemene în vârstă de 7 ani, care s-au născut lângă Lugano, Elveția, în februarie 2015. Se crede că au și alți doi fii.

Vladimir Putin are două fiice „oficiale” adulte, Maria, de 36 de ani, și Katerina, de 35 de ani, din prima căsătorie cu fosta însoțitoare de bord Lyudmila Shkrebneva – s-a luptat din greu pentru a-și proteja copiii de mass-media.

Liderul rus nu vorbește niciodată public despre ei, provocând confuzie cu privire la câți copii are de fapt.

Putin și Shkrebneva au fost căsătoriți timp de trei decenii până la divorțul lor în 2013. Fiica lor Maria s-a născut la Leningrad în 1985, în timp ce Katerina s-a născut în Germania în 1986, când familia locuia acolo pe vremea când Putin era în KGB.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
Ce meserie practică fosta iubită a lui Vlad Pascu. Se dezbracă pentru bani
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×